Buimăcitul
de Bălăşanu Constantin
Intre oameni şi orătănii, viaţa paşnic decurgea
Când dorind să anunţe ora, lor, cocoşul le cânta.
Ziua se uitau la soare, noaptea, se uitau la stele
Fiind liber orişicine să se orienteze după ele.

Să poată măsura timpul, omul a muncit vârtos,
Cocoşul, dintre păsări, nu s-a lăsat mai prejos.
Cânta la miezul nopţii, bucurându-se de fală
Apoi în fapt de ziuă, când gospodarii se scoală.

Când ordinea e deplină, vine unul, bunăoară
Si începe ora să mute, ba de iarnă, ba de vară.
Procedeul ca atare pe nimeni nu văd să încânte
Iar cocoşul sărmanul, nu mai ştie când să cânte.

Unde e marea lui fală, din respectul tuturor
A ajuns precum se vede, el, de râsul curcilor.
Stă ascuns printre tufişuri şi a început să viseze:
N-ar fi bine pentru dânsul, într-o zi să emigreze?

Nu vă mai jucaţi cu ora, rog aveţi puţină milă,
Chiar de ar fi ca să o faceţi cu o oarecare silă.
Iar de o fi să nu vă pese rugămintea unui moş,
Trebuie să vă înmoaie, soarta bietului cocoş.
Iaşi 28 octombrie 2007